Răzvan Stoica

 Pentru Răzvan Stoica, povestea a început pe când avea doar cinci ani: ”La mine este vorba de vocație, m-am născut cu dragostea pentru muzică și pentru vioară. La cinci ani am înțeles că vioara este un instrument pe care, dacă îl stăpânești cum trebuie, devine cel mai loial instrument”.

  Viața lui inspiră nu doar către performanță, ci și către modestie. Locuiește în Olanda de câțiva ani, loc în care cariera lui artistică a avut șansa de a se dezvolta mult mai bine decât în România. Susține concerte anuale în Elveția, presa străină vorbește despre el la superlativ și a câștigat marele premiu la zeci de competiții internaționale. De asemnea, este posesorul unei viori Stradivarius fabricată în 1729, câștigată într-o competiție cu 170 de candidați. Însă în interviul nostru nu a amintit nici măcar despre unul dintre aceste lucruri. Tânărul violonist consideră că primul moment important din carieră a fost debutul său pe scena Liceului de Muzică ”George Enescu” din București, la vârsta de șase ani.

   Unul dintre lucrurile pe care copiii din România care studiază un instrument muzical îl aud frecvent este ”Te-ai găsit și tu cu muzica. Ce vrei să faci cu ea? Vrei să te faci profesor de muzică? Nu merită.”.

   Răzvan Stoica ne arată însă că muzica instrumentală merită. Munca depusă este enormă, succesul necesită ambiție și dedicare, însă rezultatele se întorc înapoi înzecit. Când l-am întrebat care este ”de ce”-ul lui, ne-a răspuns simplu: ”Pentru că nu pot altfel. Dragostea adevărată pentru muzică nu este ceva ce poți nega, lăsa într-un colț până când îți faci restul treburilor. Dragostea pentru muzică mă definește, este parte din mine.” Răzvan crede în limbajul internațional al muzicii și că mesajul acesteia poate atinge inimile oamenilor, indiferent de țara de proveniență.

  Privind în jur, la generația de tineri din care face parte, acesta subliniază importanța axării pe esență, nu pe superficialul care a împânzit lumea, cu precădere mediul online. ”În zilele noastre, influencer poate deveni oricine are acces la internet și la un telefon mobil. Personal, mi se pare mai important ca cei care sunt în căutare de modele să fie atenți la valoarea conținutului pe care influencerii îl livrează.”

 Povestea lui Răzvan motivează la acțiune, la inițiativă și la performanță, fiind presărată cu dragoste pentru public și un zâmbet modest. Nu este povestea tipică a tânărului de succes, ci este istoria unui drum plin de provocări, în care munca și talentul merg în tandem.

 Mesajul pe care Răzvan Stoica îl adresează tinerilor din generația lui este următorul: ”Eu prețuiesc în fiecare zi privilegiul de a duce cântatul la vioară la rang de artă, de a ajunge printre cei mai buni” și ne lasă cu o întrebare cu final deschis: ”Tu ce privilegiu ai? Când l-ai găsit, du-l la rang de artă!”

Scris de Diana Bărbuţă Gava

Îndemn.

”Eu prețuiesc în fiecare zi privilegiul de a duce cântatul la vioară la rang de artă, de a ajunge printre cei mai buni” și ne lasă cu o întrebare cu final deschis: ”Tu ce privilegiu ai? Când l-ai găsit, du-l la rang de artă!”